Preotul GalAproape de credință, în fiecare zi
Cutia Milei

Noul Testament · Sfintele Evanghelii

Evanghelia după Matei

Sfânta Evanghelie după Matei

  1. Capitolul 1Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam.
  2. Capitolul 2Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând:
  3. Capitolul 3În zilele acelea, a venit Ioan Botezătorul şi propovăduia în pustia Iudeii,
  4. Capitolul 4Atunci Iisus a fost dus de Duhul în pustiu, ca să fie ispitit de către diavolul.
  5. Capitolul 5Văzând mulţimile, Iisus S-a suit în munte şi, aşezându-se, ucenicii Lui au venit la El.
  6. Capitolul 6Luaţi aminte ca faptele dreptăţii voastre să nu le faceţi înaintea oamenilor ca să fiţi văzuţi de ei; altfel nu veţi avea plată de la Tatăl vostru…
  7. Capitolul 7Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi;
  8. Capitolul 8Şi coborându-Se El din munte, mulţimi multe au mers după El.
  9. Capitolul 9Intrând în corabie, Iisus a trecut şi a venit în cetatea Sa.
  10. Capitolul 10Chemând la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat lor putere asupra duhurilor celor necurate, ca să le scoată şi să tămăduiască orice boală…
  11. Capitolul 11Sfârşind Iisus de dat aceste învăţături celor doisprezece ucenici ai Săi, a trecut de acolo ca să înveţe şi să propovăduiască mai departe prin…
  12. Capitolul 12În vremea aceea, mergea Iisus, într-o zi de sâmbătă, printre semănături, iar ucenicii Lui au flămânzit şi au început să smulgă spice şi să mănânce.
  13. Capitolul 13În ziua aceea, ieşind Iisus din casă, şedea lângă mare.
  14. Capitolul 14În vremea aceea, a auzit tetrarhul Irod de vestea ce se dusese despre Iisus.
  15. Capitolul 15Atunci au venit din Ierusalim, la Iisus, fariseii şi cărturarii, zicând:
  16. Capitolul 16Şi apropiindu-se fariseii şi saducheii şi ispitindu-L, I-au cerut să le arate semn din cer.
  17. Capitolul 17Şi după şase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte.
  18. Capitolul 18În ceasul acela, s-au apropiat ucenicii de Iisus şi I-au zis: Cine, oare, este mai mare în Împărăţia cerurilor?
  19. Capitolul 19Iar după ce Iisus a sfârşit cuvintele acestea, a plecat din Galileea şi a venit în hotarele Iudeii, dincolo de Iordan.
  20. Capitolul 20Căci Împărăţia cerurilor este asemenea unui om stăpân de casă, care a ieşit dis-de-dimineaţă să tocmească lucrători pentru via sa.
  21. Capitolul 21Iar când s-au apropiat de Ierusalim şi au venit la Betfaghe, la Muntele Măslinilor, atunci Iisus a trimis pe doi ucenici,
  22. Capitolul 22Şi, răspunzând, Iisus a vorbit iarăşi în pilde, zicându-le:
  23. Capitolul 23Atunci a vorbit Iisus mulţimilor şi ucenicilor Săi,
  24. Capitolul 24Şi ieşind Iisus din templu, S-a dus şi s-au apropiat de el ucenicii Lui, ca să-I arate clădirile templului.
  25. Capitolul 25Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare, care luând candelele lor, au ieşit în întâmpinarea mirelui.
  26. Capitolul 26Iar după ce a sfârşit toate aceste cuvinte, a zis Iisus către ucenicii Săi:
  27. Capitolul 27Iar făcându-se dimineaţă, toţi arhiereii şi bătrânii poporului au ţinut sfat împotriva lui Iisus, ca să-L omoare.
  28. Capitolul 28După ce a trecut sâmbăta, când se lumina de ziua întâi a săptămânii ( Duminică ), au venit Maria Magdalena şi cealaltă Marie ca să vadă mormântul.
Întreabă-l pe Preotul Gal