Preotul GalAproape de credință, în fiecare zi
Cutia Milei

Comentarii patristice

Cine a murmurat împotriva pierderii mirului?

1 min de citit 7.463 citiri

(In. 12, 6) Dar el a zis aceasta, nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga, lua din ce se punea în ea.

În celelalte Evanghelii, ucenicii sunt cei care au murmurat la risipirea mirului… Cred că Iuda este pus pentru toţi ucenicii; pluralul folosit pentru singular (Gaudentius face o apreciere similară, presupunând că Iisus încerca să îl lipsească pe Iuda de o acuzaţie directă; vedeţi Tratatul 13 [PL 20: 935], unde compară sine cu sinite – n.tr.)… Dar în orice caz, putem să ne răspundem nouă înşine, că ceilalţi ucenici au spus-o, au gândit-o, sau au fost convinşi s-o facă chiar din cauza acestui cuvânt al lui Iuda. Singura diferenţă este că Matei şi Marcu, înadins au menţionat contribuţia celorlalţi, având în vedere că Ioan l-a menţionat doar pe Iuda, al cărui obicei de a fura îl și face observat.

Întreabă-l pe Preotul Gal