Preaslăvire şi cruce

(In. 17, 1) Acestea a vorbit Iisus şi, ridicând ochii Săi la cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească.

Din nou, El ne arată că vine cu bucurie la suferinţă. Deoarece, cum poate cineva care s-a rugat ca aceasta să se întâmple, să fie silit, numind ceea ce avea să se întâmple, preaslăvire nu doar pentru El Însuşi, Răstignitul, ci şi pentru Tatăl? Acesta era într-adevăr exemplul, întrucât nu doar Fiul, ci şi Tatăl era preaslăvit. Pentru că, înainte de răstignire, nici chiar evreii nu Îl cunoşteau: Israel nu Mă cunoaşte (Isaia 1, 3). Dar după răstignire, toată lumea s-a adunat la El. Apoi vorbeşte şi cum preaslăvirea va avea loc şi cum Tatăl Îl va preaslăvi pe El.