De la noi

Cu fruntea-n ţărână, plângând azi ne vezi,

Din slavă, cerescule soare;

Rugămu-ne ţie, azi sufletul nostru

Tu lasă-l departe să zboare.

Trimite şi vântul, pribeagul drumeţ,

El, crainicul bolţii albastre,

Să ducă departe, pe aripa lui,

Cuvântul strigărilor noastre.

Acolo, departe, spre soare-răsare,

În freamăt de foi din dumbravă,

Pe veci cetluite în marmura rece,

Dorm clipele noastre de slavă.

Voi sunteţi acolo, viteji pârcălabi,

Şi voi, preacinstiţilor vornici,

Statornici în cinstea de lege şi ţară,

În focul credinţei statornici.

Acolo dormi şi tu, arhanghel bătrân,

Tu, Ştefane, sfânt voievoade,

Ce-ai scris strălucirea norodului tău

Cu sânge duşman de noroade.

De sfânta ta dreaptă, de spada ta sfântă

Spun toate poveştile slovei.

Să nu se-nfioare de numele tău

Nu-i frunză în codrii Moldovei...

Azi maşteră-i vremea... Acum văduvite

Zac sfintele tale oţele,

Şi luna, când trece, de milă tresare,

Căci vede rugina pe ele.

Amarnic ne poartă pe strâmbe cărări

Vicleana şi vitrega soarte,

Mărit voievoade, în ţara ta azi

Şi vise şi fulgere-s moarte...

Noi suntem drumeţii piticelor vremi,

Pitici în putinţă şi vrere,

Copii fără sprijin, ne scurgem viaţa

Din dor şi din nemângâiere.

A noastră moşie, frumoasă nespus,

Grumazul şi-a-ntins spre pierzare,

Căci braţele noastre azi spada nu strâng,

Şi steag ţara noastră nu are...

Măria ta! Suntem bătuţi de nevoi!

La noi în zadar ară plugul,

Căci holdelor noastre cu spicul de aur

Străinul le fură belşugul.

Am vrea să purcedem cu jertfele laudei,

Dar n-avem nimica la casă...

Măria-ta! Toate străinii le duc,

Şi numai cu lacrimi ne lasă...

Dar spunem cu toţii nevestelor noastre

Să plângă cu lacrimi de jale,

Potopul să treacă şi plaiuri şi munte,

Să spele oţelele tale.

Atunci, când în soare din nou străluci-vor,

De sus, din a ta-mpărăţie,

Crai tânăr, crai mândru, crai nou să le-ncingă,

Trimite, rugămu-ne ţie!

( Octavian Goga , De la noi )