Privește în inimă, ca într-o fântână

„Adânc pe adânc cheamă

* în glasul căderilor apelor tale!” (Psalmul 41, 9)*

Frumuseţea şi tăria vieţii,

Lumina necreată

de dinaintea luminătorilor,

Durerea,

spinii şi pălămida

suportate endocrin,

în rodirea

talanţilor.

Mă doare sufletul!

Greutatea Pământului

asumat pe umeri.

Sus să avem inimile!

prin atitudinea atletică a sufletului

la războaie văzute sau nevăzute.

Plinătatea vieţii,

limpezimea nesecată a fântânilor sufletului.

Plăcerea lumească să o simţi

ca o contemplare a Creaţiei

şi ca un sentiment de mirare şi iubire

pentru Dumnezeu.

Altfel, e doar anestezia unei patimi,

după efect, stările postraumatice

sunt greu de suportat.

Uită-te în inimă ca într-o fântână!

Atunci când nu mai e izvor,

arunci în tine şi în semenul tău cu pietrele rămase.

Ura şi tirania vin din mâlul sec.