Preotul GalAproape de credință, în fiecare zi
Cutia Milei

Poezii

Rugăciunea „Tatăl nostru” în limbajul florilor

1 min de citit 38.142 citiri

Plâpândul ghiocel

Ieşind de sub zăpadă

Striga: Tatăl nostru

Ca lumea să-l vadă.

Care eşti în ceruri ,

Şopti floarea-soarelui

Şi-un văl de lumină

căzu pe răzoare.

Smerit, busuiocul

Când vântul îl mână

Şi-i scutură roua

Sfinţească-se -ngână.

Când numele-Ţi spune

Trist ochiul-de-bou

Nu ştiu de-a fost şoaptă

Sau numai ecou.

Albastră ca cerul

O nu-mă-uita

Spune: Împărăţia

să fie a Ta .

Şi facă-se voia Ta

Suspină o camee

Calcată-n picioare

Pe alba alee...

Când nuferii-n lacuri

Văd stele că sunt,

Şoptesc: Cum e-n ceruri

Aşa și pe pământ .

Şi grâul, când moara

Vuieşte într-una

A zis: Pâinea noastră

Cea de totdeauna .

Iar nalba şi gura

De-leu, amândouă,

La fel, rugătoare,

Răspund: Dă-ne-o nouă .

Cu gândul la fluturi

Stau rozele-n glastre

Şi spun: Iartă nouă

Greşelile noastre .

Precum noi iertăm

Greşiţii , încet,

Răspunde garoafa

Uscată-n buchet.

Şi crinii, podoaba

Fecioarei cinstite,

Şoptesc: Nu ne duce

pe noi în ispite .

Iar spinii, ce-odată

Martirii-i purtară

Şi ne izbăveşte

de rele – strigară.

Şi vântul porneşte

Ecoul Divin,

C-un freamăt pădurea

Răspunde: Amin .

(Alfred Moșoiu)

( Rugăciuni, povestiri și poezii pentru-ai noștri dragi copii , revăzută și întregită, Editura Lumină din Lumină, București, 2006, p. 37)

Întreabă-l pe Preotul Gal