🐟 Pește (zile cu dezlegare) · Românească
Salată de ton cu porumb
35.162 citiri

Ingrediente
- o conservă de ton în suc propriu≈ 160 g
- o mână cu rucola≈ 100 g
- o legătură cu pătrunjel verde≈ 50 g
- o mână mică cu măsline≈ 100 g
- 4-5 roșii cherry≈ 540 g
- o conservă mică cu mazăre fiartă≈ 400 g
- o ceapă roșie mică (opțional)≈ 84 g
- o conservă cu porumb dulce≈ 340 g
- sare, piper, după gust
- 2 linguri cu ulei de măsline presat la rece≈ 28 g
- 2 linguri cu suc de lămâie proaspăt stors (opțional)≈ 30 g
Cantitățile din listă sunt pentru 5 porții; gramajele de alături sunt recalculate.
Mod de preparare
- Conserva de ton se desface și se transferă într-o strecurătoare deasă și se lasă la scurs.
- Conservele de porumb și mazăre se transferă într-o altă strecurătoare, care se trece pe sub un jet de apă rece până când curge doar apă limpede, după care se lasă la scurs.
- Între timp, puneți într-un bol rucola, roșiile tăiate jumătate sau sferturi, pătrunjelul tocat mare, ceapa tăiată fideluță, măslinele. Adăugați porumbul, mazărea și tonul.
- Asezonați cu sare, piper, suc de lămâie și ulei de măsline.
- Amestecați bine și serviți salata ca atare.
Poftă bună! Nu uitați rugăciunea dinainte și de după masă.





